Wednesday, December 16, 2015

Cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat Ojos del Salado



                                                                                     
Dor Geta Popescu, în vârstă de 12 ani şi cinci luni, este cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat Ojos del Salado, un vârf de 6.893 metri altitudine.


Tânăra a atins vârful celui mai înalt vulcan din lume pe 8 decembrie, la ora locală 12:40.
„Sunt fericită că am reuşit în condiţiile dificile de altitudine, vânt, temperatură şi ariditate ale lui Ojos del Salado. A fost cea mai lungă şi dificilă expediţie a mea de până acum şi reuşita mă motivează, mă face să mă simt specială şi să mă pregătesc pentru noi ascensiuni de record”, a mărturisit alpinista.
Ojos del Salado, aflat în Anzii Cordilieri, în deşertul Atacama, la graniţa între Chile şi Argentina, este cel mai înalt vulcan din America de Sud, şi a fost escaladat pentru prima dată în 1937.
Recordul precedent de vârstă, 14 ani, îi aparţinea Crinei Coco Popescu, sora Getei Popescu, atins pe 28 decembrie 2008.
Dor Geta Popescu, membră a secţiei de performanţă a Clubului Sportiv Montan Altitudine, mai are în palmares alte două recorduri mondiale la 11 ani, vârfurile Sabalan, de 4.811 metri altitudine, şi Damavand, cu o altitudine de 5.671 de metri, iar anul acesta a mai stabilit un record european de vârstă pe Elbrus şi unul naţional pe Kilimanjaro..



Nasteri in 17 decembrie:
-1734: Maria I a Portugaliei (d. 1816)
-1802: Arhiducele Francisc Carol al Austriei, tatăl împăratului Franz Joseph al Austriei (d. 1878)
-1870: Ioan A. Bassarabescu, prozator român, membru al Academiei Române (d. 1952)
-1893: Dimitrie Bagdasar, medic român, membru post–mortem al Academiei Române (d. 1946)
-1936: Papa Francisc

Decese in 17 decembrie:
-1830: Simón Bolívar, unul dintre conducătorii luptei de eliberare a popoarelor din America Latină de sub dominația spaniolă
-1912: Spiru Haret, savant și omul politic liberal român, vicepreședinte al Academiei Române (n. 1851)
-

2,513

No comments: