Reţeta cremei s-a pierdut însă pentru totdeauna, fiind îngropată, în 1955, o dată cu cel care a inventat-o. "Ar fi o minune să vedem din nou în magazine praline făcute la Vinga. Nici nu mai contează dacă sunt ateliere noi, sufletul acestei afaceri trebuie să fie numele dulciurilor şi calitatea lor, care a adus renume familiei mele şi localităţii"declara Teodora Rădulescu, nepoata lui Teodor Draskovits.
Cutiile erau destinate ambalarii bomboanelor, care la inceput s-au vandut in localitate, apoi gustul dulce a prins radacini in Arad, in judetul Timis si, in final, in intreaga tara. trivit colecţionarului din Vinga , Victor Cociuba, fabrica familiei Draskovits avea peste 100 de angajaţi care produceau drajeuri, fondante,
bomboane şi diferite sortimente de ciocolată în cutie.Data de 11 iunie 1948 a fost ziua cea mai neagră pentru Teodor Draskovits şi famila lui: au fost somaţi să plece în 24 de ore, fără să li se permită sa işi ia cu ei decât lucrurile personale. Nepoata Teodora Rădulescu declara despre casa natală a parinţilor săi că "Are o valoare sentimentală, istorică, nu imobiliară.
Vorbim de nişte ruine, nu de ceva de preţ. Aş vrea să văd că acolo se face ceva, o casă memorială, un muzeu, un nou atelier de ciocolată", spune nepoata lui Draskovits.După 1950, fabrica sa fost preluată de către Kandia şi a funcţionat ca secţie a fabricii de ciocolată din Timişoara . Până în 1970, Kandia a produs un singur sortiment din marca “ciocolată de Vinga”, sub forma unei cutii de culoare verde, ce conţinea 10 bomboane cu cremă de vanilie.
După acest an ciocolata de Vinga nu s-a mai fabricat. Reţete de ciocolată nu a fost dezvăluit niciodată de către Teodor Draskovits. Acesta a decedat în 1955, fără a lăsa vreo informaţie referitoare la modul de preparate a faimoaselor bomboane Vinga.
Familia Draskovics a avut trei copii: Tibi, Olga şi Ecaterina. Toţi au fost iniţiaţi in această afacere de care s+au ocupat ani la rând, însă după 1960, toţi membrii familiei au părăsit ţara.
Pentru a-şi câştiga publicitatea, Draskovits oferea periodic cutii cu bomboane de ciocolată personalităţilor vremii sau autorităţilor. Casa Regală a fost şi ea ţinta acestor mici atenţii din partea lui Draskovits, iar în 1937 arădeanul a primit o scrisoare de mulţumire de la fostul rege Mihai, pe atunci voievod de Alba Iulia. Mihai a primit cu mare bucurie darul. Cum era bolnav şi medicii i-au interzis să mănânce dulciuri, a trebuit să înfulece pe furiş bunătăţile de la Vinga.Bomboanele de ciocolata Vinga, nu erau scumpe, aproximativ doi lei bucata. Pe vremea aceea, cea mai scumpă era ciocolata Olga care costa 5 lei. Puţinii bătrâni care mai trăiesc şi au lucrat în fabrică povestesc cum se frământa zahărul ars.
În prezent, la Vinga mai există doar ruinele fostei fabrici, care nu au intrat nici în ziua de azi în posesia moştenitorilor cunoscutului producător de bomboane. Timişoreanca Teodora Rădulescu, nepoata lui Teodor Draskovits, spune că tot ce-şi mai doreşte de la viaţă este să apuce ziua în care la Vinga va curge din nou ciocolată. "Mă doare sufletul când trec prin Vinga şi văd că totul s-a năruit. Oamenii care mă văd pe stradă mă întreabă şi astăzi de ce nu am continuat tradiţia bunicului, de ce nu investesc acum. Eu nu am această posibilitate, dar este tot ce-mi mai doresc acum: să văd că numele şi tradiţia bunicului sunt duse mai departe", spune Teodora Rădulescu.Victor Cociuba are şi în zi de astăzi câteva cutii în care erau ambulate
Nepoate familiei Draskovits
bomboanele dar şi etichetele, ori pozele cu patronii fabricii. Victor Cociuba este un bătran sfătos, care povesteşte cu mare drag despre istoria acomunei sale, Vinga. A strâns în timp acte, dovezi, documente, fotografii, ilustrate cu şi despre Vinga, în special despre familia Draşkovici, deţinătoarea renumitei fabrici de bomboane sau amănunte despre mentorul spiritual al localităţii, călugărul Eusebiu Svermengin. „Mă ocup cu această muncă de colecţionar de multă vreme şi sper că voi ajunge să înfiinţăm un muzeu al locului. Vinga a avut câteva personalităţi care au marcat acest pământ şi care au intrat definitiv în istorie.”
Casa familei Draskovits
No comments:
Post a Comment